Suntem oameni și greșim
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Harului - Volumul 17  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mangusta_Din_Est in 11/07/2024
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Suntem oameni și greșim,
dar greșeala când ne-o știm,
grabnic s-o mărturisim,
să n-ajungem la-mpietrire
și la plină despărțire
de Preasfântul Dumnezeu
și de harul Lui cel greu!

R: Doamne, Doamne,
dă-ne har în stări de greu!

2. Suntem oameni c-un umblat
pe-un pământ plin de păcat,
iar păcatu-i blestemat.
Cine nu se pocăiește
mintea nu-i mai însoțește,
ci aleargă tot mereu
depărtat de Dumnezeu!

3. Suntem oameni! Te rugăm,
dă-ne har să Te-ascultăm,
voia Ta s-o înălțăm
să-mplinim a Ta chemare
înspre slava Ta cea mare,
căci urcușu-i tot mai greu,
Tatăl nostru, Dumnezeu!

I: Cântările Harului volumul 17 nr. 39


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 131
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni