1. Neclătinat de nici un vânt,
așa doresc oricând să-Ţi cânt!
/: Prin mine să înaintezi,
să nu Te-mpiedic când lucrezi! :/
2. În mâna Ta să fiu un steag,
ca-n lupta sfântă să-Ţi fiu drag.
/: Să port veşmântul Tău ceresc
când nori se duc, sau se ivesc! :/
3. Pe-acest pământ să trec străin,
s-alerg spre Ţelul cel divin,
/: şi să Te-nalț mai luminos,
prin Fiul Tău, Isus Hristos! :/
4. Aceasta e dorinţa mea,
de-i linişte sau vreme grea,
/: vreau ca să lupt, să-Ţi fiu pe plac,
ești Dumnezeu și Tată-n veac! :/
I: Cântările Harului, volumul 16, cântarea 277