1. Lumina nu e auzită,
dar e văzută de departe.
/: Din Dumnezeu ea e născută, :/
și bezna n-o aruncă-n moarte!
R: Lumina, lumina
etern e divina
din Dumnezeu ţâşnire,
/: căci ea e El: IUBIRE! :/
2. Lumină-s cei ce au credinţa;
în ei e aşezat Cuvântul,
/: în ei se vede clar știinţa :/
lui Dumnezeu, Etern Preasfântul!
3. Lumina-i cea dintâi poruncă
pe care-a spus-o Creatorul,
/: la uşa cea de bezn-adâncă, :/
El pentru veci i-a tras zăvorul!
I: Cântările Harului, volumul 16, cântarea 366