1. Isuse dulce, Urzitorul
eternei noastre mântuiri,
mă copleşeşte greutatea
slăvitei Tale fericiri.
C-atâta mare de lumină
și zări cereşti de bucurii,
umplut-ai inima zdrobită
de chinu-atâtor ani pustii.

2. Pe viaţa-mi tristă și firavă
adus-ai munţi de haruri grei,
și-atâta fericita slavă
de-o frânge greutatea ei!
Simt bucuria grea-ncercându-mi
prea slabul firii mele cort,
mă doare-atâta fericire
și parcă nu mai pot s-o port!

3. Ţi-am dus durerile nespuse
putut-am duce-amarul tot,
dar bucuria azi, Isuse,
și slava parcă n-o mai pot.
E mult mai mult decât încape
în bietu-mi suflet obidit,
şi copleşit suspin, Isuse,
de cât am fost învrednicit!

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 38
Text: Traian Dorz