1. Mai sus, mai sus, mereu mai sus...
a noastre inimi cântă.
Acolo-n slava fără-apus
e ţinta noastră sfântă.
Suind spre ea, chemăm Isus
cu dor doritu-Ţi Nume,
mai sus, mereu mai sus, mai sus,
ca să ieşim din lume.

2. Urcăm cu ochii plini de dor
și totul ne încântă
și nou avânt înălţător
cu haruri ne-nveşmântă.
Din toată inima căutăm
nălțimile curate,
mai sus, mereu mai sus scăpăm
din tină şi păcate.

3. Tot mai uşor și mai plăcut
urcuşul ni se face,
încet, încet tot ce-a fost lut
se sfarmă, se desface...
și mai uşor plutim înot
prin marea de lumină,
mai sus mereu scăpaţi de tot
ce-n noi rămas-a tină.

4. Ca duşi pe albe-aripi de vis
fiinţa noastră zboară,
spre cerul ce-l privim deschis
cum har spre noi coboară...
Mai sus privim cutremuraţi
măreaţa slavei taină,
mai sus mereu înveşmântaţi
de noua slavei haină.

5. Ne ard privirile-n priviri
de-a cerului viaţă,
se cern pe feţe străluciri
din dulcea dimineaţă...
Mai sus, mereu, pe frunţi s-aprind
din pietre scumpe salbe,
mai sus mereu, ce raze prind
a noastre haine albe! ...

6. Mai sus mereu, ne-am cufundat
în slava cea adâncă,
atâtea slăvi am colindat
și tot mai mergem încă.
Mai sus, din cer în cer mai sus,
cu ochii plini de soare,
cutremuraţi, cădem Isus
la sfintele-Ți picioare...

7. Şi sărutând slăvitu-Ţi strai
Îți aruncăm-nainte
toţi crinii strânși din căi de rai
de-o dragoste fierbinte;
tot dorul cât în ochi avem
strâns din cântări divine,
preafericiţi că Te vedem
şi-n veci suntem cu Tine!

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 85
Text: Traian Dorz