1. Isus Biruitorul
venit-a pe pământ,
ca să ne-mpace iarăşi
cu Tatăl Cel Preasfânt!
R: S-avem pe veci intrare
în Casa cea de Sus,
în care-i sărbătoare
și pace de nespus!
2. Isus Biruitorul
pe cruce-a suferit,
prin preţiosul sânge
pe noi ne-a mântuit!
3. Isus Biruitorul
și astăzi e cu noi,
căci El ne întăreşte
când trecem prin nevoi!
4. Isus Biruitorul
ne dă har după har,
s-ajungem cu izbândă
în veşnicul hotar!
I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 120
Text: I. Tudusciuc