1. Noi amândoi, Isuse Doamne,
ce blând mi-e sufletul și plin,
când mi-l învăluie iubirea
cu valuri ce din Tine vin.

R1: Noi amândoi, ce cânt de slavă
și oare când am să-nţeleg,
ce-ai pus Tu în iubirea care
îmi umple sufletul întreg.

2. Noi amândoi, până-n străfunduri
mă umple cântecul divin,
ca mii şi mii de harfe-atinse
de mâini de heruvimi din plin.

R2: Că nu-i pe lume gând să ştie
cât drag, ce lacrimi, ce simțiri,
cuprind aceste două vorbe
ce n-au alt seamăn nicăiri...

3. Noi amândoi, în bucurie
se sting uitatele dureri,
și pacea liniştește-n cuget
tot zbuciumul de până ieri.

R3: Și dulci fiori de fericire
adâncă, sufletu-mi pătrund,
când m-adâncesc în părtășia
iubirii Tale fără fund.

4. Unit cu Tine pe vecie
păşesc alături fericit,
ni s-a sfârşit singurătatea
și lacrimile s-au sfârșit.

R4: În faţa noastră porţi de slavă
deschid cerul nostru drag,
şi-alături, fericiţi, alături
pe veci pășim doritu-Ţi prag.

5. Uimiţi stau îngerii să vadă
priveliştea ce n-au văzut,
și cântă ce-a făcut iubirea
și harul, harul ce-a făcut.

R5: Și cântă ei și cântă-ntregul
nemărginitul cer cu noi,
Isuse, fericit Isuse,
ce har e-acesta: AMÂNDOI!

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 377