1. Cum v-aş putea eu spune, oare,
ce dulce e cântarea Sa,
când nu-i pe lume-asemănare
s-o pot asemăna cu ea?

R1: Gândiți-vă la cea mai dulce
și scumpă clipă pe pământ,
în care-auzul nostru gustă
cel mai plăcut, mai dulce cânt.

2. Gândiţi-vă la cea mai mare
şi mai cerească din iubiri,
la cea mai dulce-mbrăţişare
cu dragi, cu umede priviri.

R2: La cel mai plin de frumusețe,
de farmec şi de dor cuvânt,
pe care dragostea-l şopteşte,
pierdută în extazul sfânt.

3. La negrăita-nviorare
din sfântul cerului sărut,
când Dumnezeu se face una
cu dorul care l-a cerut.

R3: Gândiți-vă... dar vai, eu n-am spus
nimic din ce-am dorit să spui,
nu pot mai mult să spun,
dar altfel de farmec e-n cântarea Lui.

C: /:E-n ea frumuseţea,
duioşia și dragostea și raiul TOT,
cât nu-i de-ajuns, cât nu pot spune,
așa puţin e tot ce pot! :/

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 382
Text: Traian Dorz