Sfârșit e tot ce-a fost durere
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cântările Domnului - Caietul 2  |  Tematica: Revenirea Domnului
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 19/08/2024
    12345678910 0/10 X
1. Sfârșit e tot ce-a fost durere,
sfârşit pe veci e-al tău suspin,
spre veșnicii de mângâiere,
o, vino, ceru-ntreg te cere,
/: iubito, scoală-te și vin'! :/

2. Trecute-s ploile duşmane,
se face-acum pe veci senin,
trecută-i iarna de prigoane,
o, vin' să-ţi vindec orice rane,
/: iubito, scoală-te şi vin'! :/

3. Azì despărțirea ni-e sfârşită,
uniţi vom fi de-acum deplin
la veşnicia strălucită,
o, vino, Sora Mea iubită,
/: iubito, scoală-te şi vin'! :/

4. Cu cântec și cu bucurie,
e cerul cerurilor plin,
pe strălucita lor câmpie,
să străluceşti de curăție,
/: iubito, scoală-te şi vin'! :/

5. O, vino, viile-nflorite
împart parfumul lor divin.
În pomul vieții pârguite
te-aşteaptă roadele dorite,
/: iubito, scoală-te și vin'! ... :/

I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 290
Text: Traian Dorz


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 80
  • Export PDF: 14
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni