1. Când ai zidit această lume,
Stăpânul nostru, Tată Sfânt,
ce armonie, ce iubire
domnea atuncea pe pământ!

R1: Ce imn măreţ de biruinţă
în ceruri sus se auzea,
când stelele de dimineaţă cântau,
cântau spre slava Ta!

2. Dar ce durere, ce tristeţe
cuprinse-ntregul Tău sfânt cer,
în ziua când nelegiuirea
născutu-s-a în Lucifer.

R2: El a stricat orânduirea
din Paradisul cel curat
şi-a întinat întreg pământul
cu sâlnicie şi păcat!

3. De-atunci, durerea, suferinţa
şi moartea au domnit mereu,
iar Lucifer, răzvrătitorul,
porni război cu Dumnezeu.

R3: Dar lupta a pierdut-o-n ziua
când pe Golgota S-a adus
ca jertfă, pentru ispășire,
slăvitul nostru Domn, Isus.

4. Şi nu e mult până în clipa
desăvârşitei izbăviri,
când tot pământul îl vei trece
prin focul sfintei curăţiri.

R4: Atunci va fi zdrobit vrăjmaşul
deplin pe veci și veșnicii,
atunci se va-ntrona dreptatea
slăvitei Tale-mpărăţii.

5. Va fi-ntronată armonia
şi viaţa cea din Raiul sfânt
pe care din belșug ai dat-o
la primii oameni pe pământ.

R5: O, slavă Ţie, pururi slavă
și Fiului Tău preaiubit,
pentru măreaţa Ta lucrare
ce Tu prin har ai făptuit!

I: Cântările Domnului, volumul 2, cântarea 312