1. Cu-al meu gând nu pot cuprinde
Universul din ale Tale cuvinte
Căci în statura mea de om,
Doamne, ai pus limite.

R1: /:Dumnezeiasca Ta natură
Nu-i ca vreo altă făptură
De-aceea n-o-nțeleg și n-o cuprind
Dar la ea, Tată, aspir! :/

2. Așa complexă-i a omului minte
Ai creat-o să aibă dorințe
De mai mult ce poate gândi,
Simți sau auzi

R2: /:Căci în noi, Tată, ai pus
S-avem al veșniciei gând de sus
Iartă dar, greșeala mea,
De-am încercat a mă umple cu altceva! :/

3. Întrezăresc a minții hotare
Și-nteleg cu-a mea limitare:
Ești minunat și necuprins,
Ești de tot ce-i lumesc desprins!

R3: /:Așa-mi doresc și eu a fi, de-aceea Mai mult mă voi sili
Să trăiesc curat și sfânt
Cât voi trăi pe-acest Pământ! :/