1. Pe-ngusta liră-a vieții mele
Îți-nalț, Isuse, azi un cânt.
/: El trece lin pe lângă stele,
căci poartă Numele Tău Sfânt! :/
Isus, Isus!
2. Prin cântul meu vibrez spre Tine
cu dulci și sfinte melodii,
/: ca să-nțeleagă orișicine
cum Tu ești azi și-n veșnicii. :/
Isus, Isus!
3. Să fie-o rază de lumină,
și fără noapte cântul meu,
/: o mângâiere plină, plină
să poarte înspre toți mereu! :/
Isus, Isus!
4. O laudă înflăcărată
să zboare necurmat mai sus
/: cântarea mea ne-mpiedicată
să sune clar: Isus, Isus! :/
Isus, Isus!
I: Cântările Harului volumul 17 nr. 113