1. Ninge, ninge, ninge,
peste-a mea grădină,
toată se-nveşmântă-n
straie de lumină!
Mii și mii steluțe,
cad din ceruri, dalbe,
cum cad primăvara,
roi, petale albe!
2. Ninge, ninge, ninge,
câtă frumusețe,
câtă bucurie,
peste-orice tristețe!
Dumnezeu, Izvorul
vieţii și-al iubirii,
varsă-așa minune
peste taina firii!
2. Ninge, ninge, ninge,
cu belșug de haruri,
peste viața noastră
plină de amaruri!
Dumnezeu aduce
har şi fericire,
peste iarna vieţii:
El e-n veci Iubire!
I: Volumul 1, cântarea 290