Nădejde, floare a credinței
Autor: Iosif Lazăr  |  Album: Volumul 1  |  Tematica: Nădejde
Resursa adaugata de Lianamagyari1 in 27/10/2024
    12345678910 0/10 X
1. Nădejde, floare a credinței,
ce sfinților s-a dat odată,
/: tu porți mireasma biruinței,
tu naști iubirea minunată! :/

2. Nădejde, luntre ce ne poartă
spre Țărmul Veșnic al Iubirii,
/: chiar de vâslim prin Marea Moartă,
ne duci în Portul Fericirii! :/

3. Nădejde, har ce ne ridică
din orișice cădere-n luptă,
/: ne izbăvești de-a morții frică,
ne-mbraci cu pace ne-ntreruptă! :/

4. Nădejde, har al mângâierii,
nădejde-a slavei viitoare,
/: Hristos în noi, e-al Învierii
mai strălucit și veșnic Soare! :/

I: volumul 1, cântarea 56


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 37
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni