1. Al credinței sfânt mărgăritar,
Tatăl meu, e minunatu-Ţi dar,
căci prin ea, mereu, eu pot vedea
bunătatea și-ndurarea Ta!
R: Pentru darul Tău dumnezeiesc,
cu recunoștinţă-Ţi mulțumesc,
căci credinţa-n Fiul Tău, Isus,
/: harul și-adevărul mi-au adus! :/
2. Cu-a credinței mână-am apucat
al iertării dar nemăsurat,
de aceea, Tatăl meu, cu drag,
Ţie-Ţi 'nalț cântările șirag!
3. Numai prin credință înțeleg,
taina adevărului întreg,
doar prin ea, în cer de-acum trăiesc,
și comori de har, mereu, primesc!
4. Cu-a credinţei aripi ce mi-ai dat,
cu-al nădejdii har nemăsurat,
cu-al iubirii dar, cel mai presus
voi zbura spre Mirele Isus!
I: Volumul 1, cântarea 263