1. Eram cu barca printre valuri,
Vâsleam din greu s-ajung la mal
Dar chinul meu era zadarnic
Căci contra mea lupta un val.
R: /: Ah, fă s-ajung cât mai degrabă
În portul Tău cel minunat
Să scap de val şi de furtună
Unde domneşti Tu ca-mpărat. :/
2. Furtuna-i agitată tare
Şi barca mea n-o pot salva
Şi-n ajutor nu-mi vine nimeni
Ca să-mi salveze barca mea.
3. Deci vino azi Isuse dulce
Şi ceartă valul furios,
Fă să ajungem toţi odată
În portul Tău cel glorios.
4. Căci portul Său e plin de slavă,
E-mpodobit chiar de Hristos
Cu îngeri-mpreună-odată
Vom cânta imnul glorios.