Trece Isus, trece iar ca odată în Sihar
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 20/05/2006
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Trece Isus, trece iar ca odată în Sihar,
Trece pe la poarta ta, vrea să-i deschizi inima.
Se apropie uşor, bate-n poarta-ncetişor,
Nu forţează al tău zăvor,
Vrea din dragoste curată să-i deschizi tu a ta poartă;
Domnul şi astăzi aşteaptă.

2. Trece Isus prin cetate, pe la uşile-ncuiate,
Vrea din nou din adunare să se audă osanale,
Poporul să se trezească, pe Domnul să-L preamărească,
Din inimă să-L slăvească.
Pentru vremea care vine să trăiască în iubire
Stând gata pentru venire.

3. Trece Isus pe la tine, om bolnav de ani de zile,
Vrea să te faci sănătos în Numele lui Hristos.
Vrea ca şi din gura ta să se-audă osana,
Căci ți-a vindecat boala;
Ca atunci la scăldătoare, la acele cinci pridvoare,
Să stai şi tu în picioare.

4. Să poţi spune tuturor despre Domnul Domnilor,
Cum El şi astăzi lucrează şi cu Duhul Sfânt botează.
El rămâne neschimbat, chiar de trece neobservat.
El lucrează minunat,
Lasă binecuvântări, peste a Sale adunări,
În minuni şi vindecări.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12993
  • Export PDF: 54
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni