- Către mai-marele cântăreţilor.
- După Iedutun. Un psalm al lui David
- Psalmii 62:1 Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.
- Psalmii 62:2 Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.
- Psalmii 62:3 Până când vă veţi năpusti asupra unui om, până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?
- Psalmii 62:4 Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui: le place minciuna; cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă. (Oprire)
- Psalmii 62:5 Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!
- Psalmii 62:6 Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.
- Psalmii 62:7 Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.
- Psalmii 62:8 Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. (Oprire)
- Psalmii 62:9 Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.
- Psalmii 62:10 Nu vă încredeţi în asuprire şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire; când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele!
- Psalmii 62:11 O dată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că „puterea este a lui Dumnezeu.”
- Psalmii 62:12 A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.