1. O, iartă-mi, Te rog, Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni;
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

2. În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer să faci întruna, să fie voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei,
Îţi cer să-mi faci atâtea, să-mi dai... , să-mi dai... , să-mi dai...

3. Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc
Am drept să-Ţi cer oricâte, să-mi faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel, să stau în faţa Ta!

4. Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Fă să-nţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta!

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 142.
Autor text: Traian Dorz.