Pe-acest pământ de viaţă tulburată
Autor: Thomas Kelly - Traducere RO  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nutzy_neiconi in 26/09/2007
    12345678910 9/10 X
Media 9 din 2 voturi
1. Pe-acest pământ de viață tulburată,
Trăiam o viață fără de folos.
Nu cunoșteam să fie-o altă viață,
Dar, iată, am aflat-o în Hristos.

R: /: Ce dulce mângâiere m-a pătruns!
Ce dulce, ce sfântă,
Ce fericire-n suflet mi-ai adus,
Isus! : /

2. În lume-aceasta rea și pieritoare,
O fericire am căutat mereu,
Dar într-o dimineață, cu mult soare,
Mi-a dat o fericire, Dumnezeu.

3. Îmi cântă inima de bucurie,
Tresaltă-n cântece necontenit;
O viață-ntreagă-Ți cântă numai Ție,
Prea scumpul meu, Isus Hristos, iubit.

4. Mi-e sufletul mereu în sărbătoare,
Căci L-am primit pe Domnul meu iubit;
Nu-i altă fericire-atât de mare
Ca fericirea să fii mântuit.

5. Ajută-mă, Isus, pe calea vieții!
Și har cu cântece să-mi dai mereu,
Să fiu curat ca roua dimineții,
Când va veni Mântuitorul meu.

6. Hai, cântă și tu, prietene, cântarea,
Cântarea întâlnirii cu Isus!
Cântând acum primești eliberarea,
Ce ți-ai dorit-o tu demult nespus.
Statistici
  • Vizualizări: 5075
  • Export PDF: 1853
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni