1. Pe-al pribegiei drum pleca sărmana,
Din Israel, ca pradă de război,
Firavă, o fetiță fără mamă;
Tot suspină, privind mereu 'napoi:

R1: „Ierusalime, căminul păcii,
O, mamă, nu te-oi mai vedea.
Mă voi întoarce vreodată, oare,
S-ajung acasă-n țara mea? "

2. La un stăpân, ca roabă, ea ajunse,
La căpătâiul oștirii Siriei.
Văzându-l chinuit de lepră-i, zise:
„Să meargă la profetul Elisei!

R2: O, dacă domnul ar fi-n Samaria,
Acolo ar fi vindecat.
De-ar merge-acolo, el află calea
Spre Dumnezeu cu-adevărat! "

3. El plecă la-mpărat și îi transmite;
Acesta, auzindu-l s-a mâhnit,
Dar vine Elisei și îl trimite
La râu să-și scalde trupul său rănit.

R3: Cu greu viteazul se cufundase
De șapte ori, jos în Iordan;
Dar, totuși, Domnul îl vindecase
Și L-a slăvit cu zel, Naman.

4. În grabă, sirienii-au dus solia
Ce le-a vestit de Domnul Dumnezeu;
În ape jos, s-a cufundat mândria
Ca să slujească pildă și credeau.

R4: Oricine-aruncă-n adânc păcatul,
Din nou se naște prin Isus!
Oriunde-am fi azi, pe tot uscatul,
Să fim solia Sa de sus!