1. Dă-mi Tu, din puterea divină din cer
Ce-aduce salvare la cei care pier
Și fă ca să fiu o lumină aici,
Să vadă aceia ce sunt rătăciți!
R: O, unde ești, Doamne,
Căci eu Te-am căutat?
Aprinde lumina
Ca să pot vedea!
2. O, Doamne, fă-mi inima, Tu, un Eden,
Acolo să pot să Te văd, Domnul Meu!
Să simt eu fiorul Duhului Tău Sfânt
Cât timp eu trăi-voi aici pe pământ.
3. Deschide, Tu, bolta, Isuse iubit,
Privește la mine cât sunt obosit
Și spală-mă în sânge să fiu curățat;
Prin sângele Tău eu voi fi vindecat!
4. Te laud pe Tine, o, Doamne ceresc,
De tot ce în mine ai pus, Domnul Meu!
Cuvântul Tău, Doamne, e pe calea mea,
Care mă conduce spre patria Ta.