1. Ne stingem Doamne, aşteptând sosirea zilei Tale.
E lungã aşteptarea când ne laşi parcã-n uitare.
E grea vegherea fãrã har ca lupta fãrã arme.
Când cei din jur atâţi sunt iar, cuprinşi de somn şi moarte.

R: Nãdejdea ni s-a destrãmat de multe ori în luptã.
Cãci ancora ce Tu ne-ai dat de furtunã e ruptã.
Vâslim din greu, ne zbuciumãm pe furtunoasa mare.
Dorim acasã s-ancorãm în portul slavei Tale.

2. Când solii Tãi au amuţit vestindu-te pe Tine,
E grea vegherea la sfârşit când ajutor nu-ţi vine.
Când vezi fecioarele aţipind în noaptea întunecoasã
Când vraja somnului cuprind strãjerii Tãi din casã.

3. Dar pânã atunci Isus, iubit îmbracãne-n putere.
Cãci valul parcã-i mai aprins poverile-s mai grele.
Ci plini de Duhul Tãu cel Sfânt cu haina nepãtatã
Noi treji în veghe aşteptând sã te-ntâlnim odatã.