Ierusalim, cetatea mea
Autor: Traian Dorz  |  Album: Album necunoscut  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de stefanpham in 07/02/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 14 voturi
1. Ierusalim, cetatea mea, tot sufletul-mi suspină:
/: Când oare, când te voi vedea, când oare-n tine voi intra?
Să cânt în mântuirea Ta pe marea cristalină. : /

2. Ierusalim, sfânt dor nestins, ce dulce va fi-n tine!
/: Când lungul zbucium va fi-nvins, când țelul drag va fi atins
Iar plânsul șters, uitat și stins și zilele senine! : /

3. Oraș cu ziduri de topaz, iubirea mea te cheamă
/: Cu rugăciunile-n extaz, cu râu de lacrimi pe obraz,
Cu dorul să te vadă azi, strigându-ți: ia-mă, ia-mă! : /

4. Dar până atunci, Ierusalim, trimite-ne din tine
/: Arvuna harului sublim pe care-l cerem și-l dorim,
Biruitori să moștenim comorile-ți divine. : /


Anonimule,scrie versurile tale,inspirate sau mai putin inspirate,si nu-ti trece numele sub ..o poezie a lui T.Dorz.Cunosti porunca:SA NU FURI!
Adăugat în 05/05/2012 de ioanraul
O, ce bine ar fi daca am pune in aplicatie poruncile Domnului... Mai ales cea despre dragoste, urmarind pacea, cu duhul blandetii.
E bine ca intotdeauna sa ne intrebam daca prin ce spunem sau traim zidim, sau daramam?
Daca printr-un cuvant aruncat usuratic doboram un suflet, oare nu ni se va cere socoteala odata pentru acel suflet?

O, om!... Ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
- De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii-o dai
Căci ea mereu spre Iad sau Rai
Pe mulţi o să-i îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... şi-n veci nu-l mai adui
Dar vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă - vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va veseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt - cuvântul scris
E-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
Rămâne-n urmă-un drum deschis
Înspre Infern sau Paradis
Spre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare - versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale - calea ta
În urma ta nu piere
E calea bună sau e rea
Va prăbuşi sau va-nălţa
Vor merge suflete pe ea
Spre Rai sau spre durere.

Trăieşti o viaţă - viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericirea-n veci prin ea
Ori chin pe totdeauna.

O, om!... Ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume
Dar ce scrii azi, ce spui în grai
Ce laşi prin pilda care-o dai,
Pe mulţi, pe mulţi mereu spre Rai
Sau Iad o să-i îndrume.

O, nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă!
- Să laşi în urmă luminos
Un grai, un gând, un drum frumos!
Căci pentru toate ne-ndoios
Odată vei da seamă!

Amin
de Traian Dorz
Adăugat în 20/04/2013 de calatorinlume
Statistici
  • Vizualizări: 28597
  • Export PDF: 18
  • Favorită: 3
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni