Să fii credincios, e o onoare
Autor: Thomas Kelly - Traducere RO  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cuvintesimple in 01/06/2011
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Să fii credincios, e o onoare.
E-a cerului întreg sărbătoare.
Să porţi un nume ce l-ar vrea
Orice stea, orice soare
Şi chiar de îngerii de sus
Veşnic spus cu mirare:
Să fii credincios în Isus,
Nu uita, e o onoare!

2. Să fii credincios, e minune.
Povestea ta în veci se va spune.
Să fii pierdut într-un şuvoi,
Un gunoi, un cărbune
Şi să ajungi o stea de foc,
Ce de loc nu apune,
Să fii credincios în Isus,
Nu uita, e minune!

3. Să fii credincios, e speranţă,
Ce toarnă-n pieptul tău siguranţă.
De frica morţii tu nu stai
Ca un pai, ca o zdreanţă,
Tu ai acum un scut de fier,
Care-n cer te înalţă.
Să fii credincios în Isus,
Nu uita, e speranţă!

4. Deci fii credincios ca o floare
Ce creşte din pământ către soare.
Şi flori şi spini pe-acest pământ,
Toate sunt trecătoare,
Dar tu-n grădina lui Isus
vei fi sus o mirare,
Să fii credincios în Isus,
nu uita e onoare!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6195
  • Export PDF: 42
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni