1. Primește-ți, mamă, fiul tău, din căile deşarte.
Destul de mult a pribegit, de casa ta departe.
/: Primește-ți, mamă, fiul tău, din calea cea pustie,
Primește-i sufletul mâhnit, cu mila ta îl mângâie.
Deschide-i ușa ta cu drag, o, mamă îndurerată,
Cu lacrimi îl așteaptă în prag, mai iartă-l încă o dată. : /

2. Căci inima de mamă nu-i în lumea această mare,
Când vine fiul tău pierdut ca să îi dai iertare.
/: Primește-ți, mamă, fiul tău, căci rana îți este mare,
Ce nimeni n-o poate lega și nici să-i dea iertare.
Primiti frați și primiţi surori pe cei căzuți pe cale,
Întoarceţi-i din drumul rău și dați-le iertare. : /

3. Acum, Samaritean milos, coboară azi în vale,
Căci vânturi bat și ei stau jos, nu-Ți vin în adunare.
/: Căci numai Tu vei putea să-i scoți din groapa adâncă,
Să-ți iei de mână oaia Ta căzută de pe stâncă,
Căci Harul Tău nu s-a sfârșit la noi în adunare,
Când vine fiul Tău pierdut ca să îi dai iertare. : /

4. Primește-ți, mamă, fiica ta din căile deşarte,
Destul de mult a pribegit de casa ta departe.
/: Primește-ți, Tată, fiul și iartă-i vina toată,
Căci teamă în lume nu am în dragostea-ți curată.
Deschide-ți cerul tău cu drag și șterge a lui pată,
Cu lacrimi îl așteaptă în prag, mai iartă-l înc'o dată. : /