1. Mergea odată o fetiţă cu prinşii de război
Şi lacrimi îi curgeau pe faţă, plângând privea-napoi
Ierusalime oare-odată eu te voi mai vedea?
În tine mi-au rămas părinţii de care mă despart.

2. Eu n-am să vă uit niciodată credinţa-mi voi păstra
Şi Domnul ce-mi rămâne Tată pe min` mă va-ajuta.
Cu ochii-n lacrimi către Tine voi striga mereu
O, Dumnezeul lui Israel, ajută-mă mereu.

3. Ajunsă-n Siria străină, străină-ntre străini
Şi la Naaman cel plin de lepră ajunse a sluji.
Dar într-o zi stăpânei sale astfel îi vorbi:
Dacă stăpânu-ar fi-n Israel, el s-ar tămădui.

4. Căci în Samaria există un om adevărat
Un om ce umblă-n sfinţenie cu sufletul curat.
Un om ce strigă înspre ceruri şi e ascultat,
Dacă Naaman va merge-acolo el va fi vindecat.

5. Aşa se proslăvise Domnul cel Sfânt şi-adevărat
Căci Dumnezeul lui Israel e adevărat
Şi naţiunea cea păgână, cu toţii au aflat
Căci pe Naaman cel plin de lepră pe loc l-a vindecat
El prin acea fetiţă-atuncea S-a glorificat
El care-a fost, El va rămâne în veci glorificat!