Adesea, când valurile vieții bat în barca noastră și vor să ne dărâme, furtuna pare interminabilă, totul în jurul nostru se năruie și nu mai avem scăpare...Ne este frică. Se pare că în situația aceasta au fost și ucenicii, prima lor reacție fiind frica. Deși Îl aveau pe Domnul cu ei în corabie, ei s-au speriat din cauza furtunii și au mers să Îl trezească. Credeți că s-ar fi putut întâmpla ceva atâta timp cât Domnul era acolo? Credeți că dacă El dormea, nu era la fel de Stăpân pe situație?
Și noi ne aflăm în aceiași situație adesea. Știm că Domnul este cu noi, suntem în mâna Lui, dar totuși ne este frică. De multe ori avem o teamă atât de mare față de problemele noastre încât credem că nici Dumnezeu nu cunoaște soluția. Suntem atât de puțini credincioși încât ne pierdem și ultimul gram de credință și speranță.
De ce suntem atât de fricoși, slabi și necredincioși? Pentru că păcatul și-a făcut loc în viața noastră, pentru că baza noastră este construită pe ruinele păcatului și a fricii în loc ca baza noastră să fie Hristos.
Dumnezeu este Stăpân pe situația vieții noastre, El ne cunoaște problemele dar dorește din partea noastră o inimă sinceră, plină de credință.