Dacă caracterul va fi îmbrăţişat, chiar popularizat şi articulat din nou în literatura şi filmele noastre, el va produce lideri în vieţile cărora cuvinte ca onestitate, mulţumire şi curaj sunt gravate cu credinţă şi speranţă. Nu este prea târziu pentru caracter. Avem dreptul, ca oameni liberi, să-l aşteptăm, chiar să-l cerem de la liderii noştri. Avem responsabilitatea să-l cultivăm în noi înşine, să-l învăţăm în şcolile noastre şi să-l lăudăm sau să-l răsplătim în alţii.

Ce gravăm noi sau lăsăm să fie gravat în noi, cu aceea vom trăi. Talentul, atractivitatea şi intelectul, prea mult timp supraevaluate, s-au dovedit incapabile să reaprindă speranţa noastră naţională. Bill Clinton-ii acestei societăţi au ciobit din granitul naţiunii bucăţi nepreţuite şi de neînlocuit. Acum avem nevoie de atleţi mai modeşti, de lideri mai smeriţi, de conducători mai cinstiţi şi de muncitori mai harnici.

Un caracter nou, nou doar în cel mai apropiat sens istoric, poate fi, şi trebuie să fie gravat în noi. Granitul din noi, tocit şi ciupit cum este, poate încă să primească marca artei şi calităţii. Caracterul contează, şi timpul potrivit este acum.

Nu filmele, nu arta sau muzica sau literatura, ci caracterul unei culturi este ceea ce o defineşte, lucrul care o ţine împreună, locul unde toate capetele se întâlnesc şi care o fac să fie ceea ce este. Când caracterul oricărei culturi îşi pierde legătura cu virtuţile esenţiale care ţin totul împreună, scandalurile se produc, dar cultura nu mai este deranjată.

Caracterul, tăria morală interioară a unui popor, este un factor prezent în tot ce este iubit, admirat, dispreţuit sau predat tinerilor ca învăţătură. O cultură se bazează pe virtuţile ei, şi aceste virtuţi pot fi învăţate. Nu este prea târziu să le predăm altora, din nou, învăţătura despre caracter. Într-adevăr, în mijlocul pălăvrăgelii cacofonice care ia în râs cele mai mari virtuţi ale culturii noastre istorice, aud o voce tot mai puternică care spune, „Caracterul contează.”
Din cartea "Caracterul conteaza"