Despre Biserica
Autor:
Marin Mihalache
|
Album:
Teologumena
|
Tematica:
Biserica
Resursa adaugata de marin2016 in 13/10/2016
Resursa adaugata de marin2016 in 13/10/2016
• Sta scris ca Iisus s-a nascut in pestera, n-a gasit loc pe pamant sa-si odihneasca trupul in afara de cruce, iar Biserica Sa a rasarit ca lastarul cel verde primavara dintr-o samanta vie ascunsa in adancul tainic al catacombelor. A inflorit dupa aceea ca sangele curat scurs pe zapada al nevinovatilor sai apostoli, sfinti si martiri. Iar in toamna parusiei care va sa vina Domnul va culege rizomii pereni preaplini de har si lumina pe care i-a sadit cu dreapta Sa in intunericul pamantului.
• La cincizeci de zile de la Inviere, cand in foisorul unde stateau Sfintii Apostoli in chip de limbi de foc s-a pogorat Sfantul Duh lua fiinta de fapt prima biserica de sorginte crestina, trupul viu al lui Iisus, arvuna si marturie a nadejdii ca desi ca oameni santem constienti ca santem muritori, nu ne putem imagina si nici nu putem accepta logic ideea ca am dispare pentru totdeauna in negura uitarii, fiindca Dumnezeu prin acelasi Duh Sfant prin care L-a inviat pe Iisus ne va trezi si pe noi la o viata bineplacuta Domnului pe pamant si ne va destepta din somnul cel de veci la marea inviere de la sfarsitul veacului.
• Daca miracolul invierii s-ar fi terminat pe cruce, sau numai intru-un singur loc, atunci biserica ar fi intradevar o adunare omenesca menita sa pastreze vie memoria acelui cutremurator si extraordinar eveniment, a jertfei de pe cruce. Dar viata si menirea bisericii incep exact prin ceea ce se intampla dupa crucificare, adica prin invierea din morti, inaltarea Domnului si pogorarea Sfantului Duh. Prin aceasta biserica a capatat dimensiuni spirituale, transcedentale si escatologice, n-a ramas doar o infrastructura alternativa pozitiva, o organizatie sociala, oricat de etica, altruista si filantropica si vrednica de lauda ar fi acea organizatie lumeasca.
• Biserica incearca sa tina vie legatura intre om si Creatorul sau, intre adancurile divine ale propriei noastre existente si constiinte creatoare si Duh. Omul religios si mai ales cel credincios au in plus fata de omul secular, ateu sau agnostic un simt si o sensibitate aparte, au darul profetic al viziunii si intuitiei, antene si tentacole capabile sa detecteze realitati subtile, inefabile, divine. Biserica il ajuta pe om sa restabiliasca pe cat posibilul contactul pierdut cu o lume din care se simte ca face parte, o lume care este inaccesibila celui care are doar ochi care nu vad mai departe decat ceea este evident, vizibil.
• Biserica nu este spiritul de comunitate ci Duhul lui Dumnezeu facut vizibil si prezent in comunitate. Biserica nu este numai adunarea pacatosilor care se pocaiesc, ci si separarea acestora si a celor care cred de lume in numele iubirii si adevarului dumnezeisc, caruia ii poarta marturie.
• Biserica are o misiune divina de implinit, nu numai o evanghelie de propavaduit. Implinirea misiunii este masurata dupa ceea ce am reusit noi cu ajutorul harului sa facem pentru cei mai mici si neajutorati dintre noi.
• In jertfa eucharistica Trupul lui Hristos este trup transfigurat prin lumina si minunea invierii. De aceea dupa sfintirea tainelor pe sfantul altar nu substanta se schimba ci conditia acestei substante, din simpla materie, in materie transfigurata, induhovnicita. Astfel si cei ce se impartasesc, desi ei raman tot oameni cum au fost si mai inainte, ceea ce se schimba prin impartasanie cu sfintele daruri este conditia lor spirituala.
• Forma instituitei si a organizarii ecleziastice fusese poate imprumutata de la imparatia lui Cezar. Dar duhul era al cerului Si forma se induhovnicea. Acum cand se adopta nu numai forma ci si spiritul lumii acesteia si Biserica si lumea par orfane. In unele locuri se spune ca lumea s-ar spiritualiza pe cand Biserica ar deveni tot mai lumeasca.
• Biserica nu reprezinta catolicitatea "naturala", totalitatea "comunitatii" omenesti, ci dimensiunea spirituala catolica (termenul inteles in sens de universalitate verticala si orizontala precum crucea, nu dupa numele bisericii catolice). Dupa cum nu ar fi firesc sa existe nici ecklesiologie fara de eshatologie, adica o Biserica unde nimic din ce este lumesc nu lipseste si aproape nimic din ce este ceresc sa nu mai existe. Si totusi ascunse sant si tainele si planurile Domnului. Poate ca El tot isi mai aduna amforele de lut in care va turna candva si harul de lumina sfanta al cerului.
• Conceptele de pseudo-religie, de pseudo-credinta, de pseudo-biserica devin din ce in ce mai mult realitate. Si pentru ca sunt o realitate ca oricare alta este greu sa vezi si sa intelegi faptul ca dupa masca joviala si surazatoare a imposturii se ascunde fiara si monstrul care tind sa devore tot ceea ce este viu si adevarat. Apoi si masca este data la o parte fiindca intruparea rặului este o ipostaza reala, vizibila si de necontestat. Samanta rặului va iesi la suprafata, la lumina zilei adica, iar cei care o vor cultiva vor fi multi din cei crescuti la umbra aparentelor, a falselor intentii ale acestor pseudo-religii, pseudo-credinte si pseudo-biserici de astazi ...Un fel de pasari docile care clocesc fara sa stie oua de vipera.
Copyright © 2016 Marin Mihalache
• La cincizeci de zile de la Inviere, cand in foisorul unde stateau Sfintii Apostoli in chip de limbi de foc s-a pogorat Sfantul Duh lua fiinta de fapt prima biserica de sorginte crestina, trupul viu al lui Iisus, arvuna si marturie a nadejdii ca desi ca oameni santem constienti ca santem muritori, nu ne putem imagina si nici nu putem accepta logic ideea ca am dispare pentru totdeauna in negura uitarii, fiindca Dumnezeu prin acelasi Duh Sfant prin care L-a inviat pe Iisus ne va trezi si pe noi la o viata bineplacuta Domnului pe pamant si ne va destepta din somnul cel de veci la marea inviere de la sfarsitul veacului.
• Daca miracolul invierii s-ar fi terminat pe cruce, sau numai intru-un singur loc, atunci biserica ar fi intradevar o adunare omenesca menita sa pastreze vie memoria acelui cutremurator si extraordinar eveniment, a jertfei de pe cruce. Dar viata si menirea bisericii incep exact prin ceea ce se intampla dupa crucificare, adica prin invierea din morti, inaltarea Domnului si pogorarea Sfantului Duh. Prin aceasta biserica a capatat dimensiuni spirituale, transcedentale si escatologice, n-a ramas doar o infrastructura alternativa pozitiva, o organizatie sociala, oricat de etica, altruista si filantropica si vrednica de lauda ar fi acea organizatie lumeasca.
• Biserica incearca sa tina vie legatura intre om si Creatorul sau, intre adancurile divine ale propriei noastre existente si constiinte creatoare si Duh. Omul religios si mai ales cel credincios au in plus fata de omul secular, ateu sau agnostic un simt si o sensibitate aparte, au darul profetic al viziunii si intuitiei, antene si tentacole capabile sa detecteze realitati subtile, inefabile, divine. Biserica il ajuta pe om sa restabiliasca pe cat posibilul contactul pierdut cu o lume din care se simte ca face parte, o lume care este inaccesibila celui care are doar ochi care nu vad mai departe decat ceea este evident, vizibil.
• Biserica nu este spiritul de comunitate ci Duhul lui Dumnezeu facut vizibil si prezent in comunitate. Biserica nu este numai adunarea pacatosilor care se pocaiesc, ci si separarea acestora si a celor care cred de lume in numele iubirii si adevarului dumnezeisc, caruia ii poarta marturie.
• Biserica are o misiune divina de implinit, nu numai o evanghelie de propavaduit. Implinirea misiunii este masurata dupa ceea ce am reusit noi cu ajutorul harului sa facem pentru cei mai mici si neajutorati dintre noi.
• In jertfa eucharistica Trupul lui Hristos este trup transfigurat prin lumina si minunea invierii. De aceea dupa sfintirea tainelor pe sfantul altar nu substanta se schimba ci conditia acestei substante, din simpla materie, in materie transfigurata, induhovnicita. Astfel si cei ce se impartasesc, desi ei raman tot oameni cum au fost si mai inainte, ceea ce se schimba prin impartasanie cu sfintele daruri este conditia lor spirituala.
• Forma instituitei si a organizarii ecleziastice fusese poate imprumutata de la imparatia lui Cezar. Dar duhul era al cerului Si forma se induhovnicea. Acum cand se adopta nu numai forma ci si spiritul lumii acesteia si Biserica si lumea par orfane. In unele locuri se spune ca lumea s-ar spiritualiza pe cand Biserica ar deveni tot mai lumeasca.
• Biserica nu reprezinta catolicitatea "naturala", totalitatea "comunitatii" omenesti, ci dimensiunea spirituala catolica (termenul inteles in sens de universalitate verticala si orizontala precum crucea, nu dupa numele bisericii catolice). Dupa cum nu ar fi firesc sa existe nici ecklesiologie fara de eshatologie, adica o Biserica unde nimic din ce este lumesc nu lipseste si aproape nimic din ce este ceresc sa nu mai existe. Si totusi ascunse sant si tainele si planurile Domnului. Poate ca El tot isi mai aduna amforele de lut in care va turna candva si harul de lumina sfanta al cerului.
• Conceptele de pseudo-religie, de pseudo-credinta, de pseudo-biserica devin din ce in ce mai mult realitate. Si pentru ca sunt o realitate ca oricare alta este greu sa vezi si sa intelegi faptul ca dupa masca joviala si surazatoare a imposturii se ascunde fiara si monstrul care tind sa devore tot ceea ce este viu si adevarat. Apoi si masca este data la o parte fiindca intruparea rặului este o ipostaza reala, vizibila si de necontestat. Samanta rặului va iesi la suprafata, la lumina zilei adica, iar cei care o vor cultiva vor fi multi din cei crescuti la umbra aparentelor, a falselor intentii ale acestor pseudo-religii, pseudo-credinte si pseudo-biserici de astazi ...Un fel de pasari docile care clocesc fara sa stie oua de vipera.
Copyright © 2016 Marin Mihalache
Adăugat
în 10/11/2016
de vasile123
Statistici
- Vizualizări: 1243
- Comentarii: 1
- Gramatical corect
- Fără diacritice
- Conținut complet
