Ce a însemnat pentru tine anul 2016?
Autor: Tabita Bahier  |  Album: Album necunoscut  |  Tematica: Recunostinta
Resursa adaugata de Iasmiina in 27/12/2016
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
27/12/2015 ora 15:55

2015, cu bucurie!
Sunt ani de care îți amintești cu drag și sunt ani de care îți aduci aminte cu tristețe, întrebându-te cum le-ai supraviețuit; iar dacă anii trecuți mă bucurăm să zic: "Gata, s-a terminat!", de anul acesta îmi pare rău să mă despart.
A fost un an bun, în care am numărat multe clipe de fericire și în care nu m-am lăsat doborâtă de tristeți copleșitoare. A fost un an al noutăților, un an al amintirilor de neuitat, un an plin de viață. În 2015 am legat noi prietenii, am cunoscut oameni noi, am zburat (la propriu) și mi-a plăcut, m-am scufundat și mi-am depășit fricile, am avut noi activități, mi-am dorit de câteva ori să apas pe un buton invizibil să opresc timpul în loc. E vorba despre acele momente când închizi ochii pentru a fotografia pentru totdeauna imaginea pe care o ai în fața ochilor și despre acele momente când realitatea e chiar mai frumoasă decât visele tale.
Anul acesta mi-am testat unele limite, m-am redescoperit, am trăit!
Am învățat că uneori, "Iartă-mă" vine prea târziu pentru a mai repara ceva, însă niciodată prea târziu pentru a-ți ușura povara sufletească. Am învățat că unele legături sufletești nu sunt condiționate de comunicare verbală și că dorul nu poate fi explicat totdeauna în cuvinte. Am învatat că sunt momente când îți poți pierde speranța și optimismul într-o clipa, atunci când stai prea mult în preajma unor persoane care văd doar răul din oameni.
Anul acesta a fost minunat să plâng de fericire și să mă bucur că respir, că trăiesc și că am motive să zâmbesc.

Rămâi cu bine, 2015!
Ai fost un an special pentru mine!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1459
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni