Lumina Iubirii a cuprins ființa mea și cerul vieții mele, călăuzindu-mi pașii spre adevăr. Cȃtă vreme am trăit fără credință, fără un scop bine definit, nu eram decȃt o umbră ce se hrănea cu iluzii și utopii. Pentru că a trăi fără o țintă în viață înseamnă a fi asemenea unei frunze purtată de vȃntul toamnei spre nicăieri. Numai îmbinarea credinței cu adevărul te face să vezi că ținta spre care te îndrepți este pe deplin realizabilă și nu constituie doar un vis.
Dacă vom avea ca scop primordial împlinirea voii lui Dumnezeu în viața noastră, sigur vom tinde mereu către desăvȃrșire, către supremul bine. Știm că omul este coroana creațiunii lui Dumnezeu și că el a fost creat pentru a trăi veșnic. Ȋnsă, fără o deplină unitate cu Creatorul, ținta spre care tinde, viața veșnică, nu va putea fi niciodată atinsă.
Fie ca Dumnezeu să ne deschidă și mai mult inima pentru El, pentru Creatorul nostru. Toate îndemnurile primite din Cuvȃnt, din predici, din poezii, din fapte și întȃmplări, triste sau vesele, să fie un nou imbold în îndeplinirea promisiunilor făcute, de a-L urma “pe calea cea nouă și vie” care duce în Ȋmpărăția Luminii și Iubirii adevărate!
Doresc din tot sufletul ca, Dumnezeu, Lumina Iubirii, să ne lumineze tuturor cerul vieții, cerul sufletului și al ființei noastre întregi, pentru ca în viața viitoare să ne regăsim în Paradis!