,,Un baiat rau, a fugit odata de acasa. I-a dat multe batai de cap tatalui sau. A refuzat sa se intoarca acasa, sa fie iertat si sa isi ajute tatal. Si-a batut joc de parintii lui. Intr-o zi a venit o scrisoare care ii transmitea ca tatal sau murise. La inceput s-a gandit sa nu se duca la inmormantare dar apoi si-a dat seama ca ar fi o rusine sa nu mearga sa dea dovada de putin respect pentru memoria unui om atat de bun, asa ca s-a dus acasa. A participat la intreaga inmormantare, si-a vazut tatal ingropat si s-a intors acasa cu prietenii sai avand inima rece si impietrita. Dar cand s-a ajuns la citirea testamentului, fiul nerecunoscator a aflat ca tatal sau isi amintise de el si il mentionase impreuna cu restul familiei. Ii lasase si lui o parte din mostenire la fel ca celorlalti care nu o luasera pe cai gresite. Asta i-a frant inima. In toti acesti ani, tatal sau cu care el se purtase atat de urat nu incetase sa il iubeasca.
Tocmai asta face si Tatal din ceruri cu noi. In acelasi fel Îi iubeste si Isus pe cei care refuza sa isi deschida inima pentru El. El ii iubeste, in ciuda pacatelor lor iar aceasta dragoste este cea care aduce pe pacatosul cu inima impietrita, pe genunchi...”
D. L. Moody