Umblați cârmuiți de Duhul partea II

După ce am observat că versetul din Galateni 5: 16 conține doar un imperativ, umblați cârmuiți de Duhul, aș vrea să fim atenți la partea a doua a versetului 17:

Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. (Galateni 5: 16-17) Traducerea Cornilescu

Sau în altă traducere:

Zic dar, umblaţi potrivit duhului şi nu veţi împlinì pofta cărnii. Pentru că carnea pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva cărnii; căci acestea stau împotrivă unul altuia, ca nu ceea ce aţi voì acestea să le faceţi. (Galateni 5: 16-17) Traducerea SBB 1921

Acum găsim scris astfel: așa că nu puteți face tot ce voiți. La ce anume se referă așa că nu puteți face tot ce voiți? Am ascultat suficiente predici pe această temă și, după obiceiul pe care l-am avut multă vreme și cu care i-am scos din sărite pe mulți, i-am întrebat pe cei ce au predicat dar și pe alții concret ce înțeleg prin acest verset. Astfel interpretarea generală a fost următoarea: Duhul nu te lasă, poftind împotriva cărnii, să faci lucrurile rele pe care ai vrea să le faci, de exemplu să furi, să minți, să înșeli etc. Acum această interpretare se bazează pe un mod de a privi lucrurile cum că cel credincios are cam aceleași apucături ale inimii cu cel necredincios, dar lucrarea Duhului îl temperează și îl constrânge spre a nu face faptele rele ale întunericului. Asemenea poziție este susținută și de o serie de cântări unde suntem îndemnați să ne predăm voia noastră voii lui Dumnezeu, în sensul că voia noastră este rea iar voia lui Dumnezeu este bună. Această interpretare mă nedumerește din mai multe perspective: ce s-a întâmplat cu nașterea din nou și cu noua făptură în Hristos, ce înseamnă că cele vechi s-au dus, ce semnifică cuvântul explicat cu ocazia botezului adultului cum că omul vechi a murit și că s-a născut omul nou după chipul lui Dumnezeu? În urmă cu aproximativ 15 ani poate și mai mult, am cumpărat un exemplar după Biblia SBB ediția 1921, din ce am citit o reeditare a Bibliei de la Iași din 1874, Biblie folosită de cultele neoprotestante până ce se impune Biblia Cornilescu, exemplar în care am găsit tradus în alt mod partea a doua a acestui verset: ca nu ceea ce aţi voì acestea să le faceţi. Adică în relația dintre lucrarea Duhului și tendința cărnii sau a firii, omul născut din nou, este chemat la a umbla călăuzit de Duhul deoarece, altfel sub tendința cărnii sau a firii pământești cum spune Cornilescu, există pericolul real ca lucrurile bune care am dori să le facem să nu le facem. Prin urmare interpretând acest verset 17 înțeleg că nu se referă la lucrurile rele pe care am vrea să le facem dar Duhul ne oprește să le facem ci se referă la lucrurile bune, inspirate de Duhul, pe care vrem să le facem dar carnea se împotrivește. Dacă ținem cont de Romani 7: 19 - Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! , observăm că pentru omul sub legea păcatului și a morții există această ruptură între ceea ce ar vrea să facă și ceea ce face, dar această ruptură nu este la omul duhovnicesc, născut din nou, care prin legea Duhului de viață în Hristos este izbăvit de legea păcatului și a morții, după cum găsim în Romani 8: 2-4:
În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
Omul nou în Hristos, are o voință schimbată care vrea binele și nu răul, care are inima, cum este scris, tăiată împrejur, adică are cerințele legii scrise pe tăblița inimii, nu în sensul numai de informare ci și în sensul de dorințe și aspirații. Sigur, cineva poate interveni cu întrebarea: tu nu ai simțit niciodată îndemnul interior de a face ceva rău sau păcătos sau greșit? Acum acel simțământ face parte din natura nouă a creștinului? Chiar și Eva, înainte de cădere a văzut, a privit și a dorit într-un mod greșit. Ispitirile celui rău continuă în viața noastră, iar lupta cu ispita nu presupune obligatoriu ceva rău în ființa ta, ci mai degrabă o perspectivă aparent plăcută pe care lumea, diavolul, nepriceperea, perspectiva eronată și nevegherea le pot aduce în sufletul tău, folosind cu precădere simțămintele( aceste daruri deosebite ale lui Dumnezeu) spre a ne duce la păcat. De asemenea pot fi simțăminte din trecutul fără Hristos, pe care suntem chemați să le identificăm ca atare și să le supunem transformării Duhului de viață. Dacă suntem chemați, la fel ca înainte fiind, să facem lucruri care sunt contrare voinței sau naturii noastre, este o problemă de timp până vom obosi, ne vom acri, vom fi frustrați sau vom abandona sau, situația cea mai puțin de dorit, ne transformăm în noii farisei ai vremurilor contemporane.
Un bărbat, de curând căsătorit, s-a întâlnit cu un vechi amic. Acesta din urmă l-a întrebat pe cel de curând căsătorit: acum, că te-ai însurat, te mai întâlnești și cu alte femei? Răspunsul primului a fost: Desigur că nu, acum nu mai am voie. Ce rezultă, care este atitudinea interioară a acestui bărbat? Decizia lui rezultă dintr-o impunere și nu dintr-o relație. Suntem chemați la o viață rezultată nu din impunerea unor norme ci izvorâtă dintr-o relație, acea relație cu Dumnezeu Tatăl prin Hristos Fiul, după cum este scris:
Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. (Galateni 2: 19)