Crucea nu devine niciodată instanţă de judecată, ci altar de jertfă, nu e eşafod al pedepsei, ci catedră a iubirii, nu mustră, ci schimbă din interior, nu te face să plângi, ci te mirunge cu lacrimile lui Dumnezeu.

Crucea nu reproşează nimănui nimic. Este tăcerea iubitoare a
Cuvântului lui Dumnezeu, care vorbeşte tuturor oamenilor şi veacurilor despre povestea de dragoste dintre Dumnezeu şi om.

O poveste plină de căderi şi de refuzuri, dar în care sfinţii au devenit dumnezei după har.