2CORINTENI 10:5
"Orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos."
Cuvîntul lui Dumnezeu dă o deosebită importanţă gîndirii şi
vorbirii omului, pentru că ele îşi au izvorul în inimă. Sînt nenumărate locurile în Scriptură care se ocupă de aceste trei lucruri care nu se pot separa şi Cuvîntul ne dă serioase înştiinţări, admonestări şi recomandări cu privire la ele. Despre inimă de pildă, ne spune că "... din ea ies izvoarele vieţii"," din ea ies gîndurile rele... " şi "... din prisosul inimii vorbeşte gura." Cîtă atenţie ar trebui să acordăm acestor trei lucruri peste care trecem cu atîta uşurătate fără să le acordăm importanţa pe care le-o dă Cuvîntul.
Biblia ne spune chiar din primele pagini că inspiraţia sau gîndirea omului este rea din tinereţea lui, ... " şi că "... era în fiecare zi numai răutate." Textul de astăzi ne dă soluţia cum să tratăm cu gîndurile noastre ca să nu ne violăm cugetul şi să ne facem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Este adevărat că se întîmplă ca mintea sau inima celui credincios să fie adeseori bîntuită şi invadată de tot felul de gînduri rele, fără ca el să fie vinovat de ele, fără ca aceste gînduri să fi clocit în inma lui, de aceea ele trebuiesc respinse cu oroare imediat, căci dacă cochetăm cu ele, pot să zămislească păcatul şi de aici nu e decît un pas pînă la înfăptuirea lor. De aceea Duhul Sfînt ne învaţă ce să facem: "... orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos." Fără-ndoială că gîndurile rele şi păcătoase trebuiesc gonite îndată ce apar în imaginaţia noastră, dar textul nostru se referă la gînduri care în aparenţă nu ar fi vinovate, dar care pot fi o urîciune înaintea lui Dumnezeu. Cînd avem o părere bună despre noi înşine, este o imaginaţie gravă care ne duce la mîndrie şi în consecinţă la cădere. Cînd raţionamentele din mintea noastră sînt umflate de cunoştinţele acumulate, ele pot fi pentru cineva un pericol de a se ridica împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, deaceea noi trebuie să le răsturnăm imediat cum spune versetul de care ne ocupăm. Cînd gîndirea noastră izvorîtă din viaţa proprie, ajunge să răstălmăcească Scriptura, cînd încercăm să o interpretăm cu mintea necălăuzită de Autorul ei, uşor apucăm pe drumul care duce la pieire. În situaţiile acestea, gîndirea poate să ajungă o armă puternică în mîna lui Satan, stricînd sufletele oamenilor şi dăunînd lucrării lui Dumnezeu. Şi atunci, toate aceste izvodiri ale minţii trebuiesc făcute roabe ascultării de Hristos. Cînd un om a fost adus la lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (2Cor. 4:6) şi astfel la pocăinţă şi credinţă, atunci orice gînd, imaginaţie, afecţiune şi scop al inimii sînt cucerite de harul Mîntuitorului lui, şi făcute roabe prin dragostea Lui. El devine atunci ascultător şi astfel, de bunăvoie, fiind supus Domnului Hristos, inima unui astfel de om este acum ocupată numai de El.