Toleranța, încotro mergem?

O zi de sfârșit de ianuarie a anului 1986. Eram student și la acea oră a prânzului luam masa la una din cantinele din complexul studențesc Regie. În sala de mese cam 250 de studenți erau prezenți, la fiecare masă se discuta, se gesticula, se râdea iar zumzetul nostru umplea întreaga atmosferă. O atmosferă a bucuriei și bunei dispoziții. În instalația de sonorizare se auzea postul de radio București programul 1. La începutul buletinului de știri am auzit următoarele: Naveta Spațială Challenger a explodat la 70 secunde de la lansare, toți cei șapte membri ai echipajului au murit în urma exploziei. Știam cu toții despre acest program, la televiziune și radio se dădeau informații. În sală s-a făcut o liniște deplină, ca la un moment de reculegere. Liniștea a durat multă vreme. Programul american de lansare a navetelor spațiale era programul tuturor, era programul omenirii ce năzuiește spre înalt.

Sigur mulți am fost interesați de cauzele accidentului. Descrierea tehnică a rezultatului investigației ne lasă tot în necunoscut. Pentru majoritatea dintre noi termenii nu sunt cunoscuți și explicațiile țin de limbajul de specialitate. Dar putem înțelege ceva. Anumite neajunsuri erau cunoscute. Dar au fost trecute cu vederea. Probabil respectarea termenelor și implicarea presiunilor politice au fost determinante. Nici temperaturile scăzute nu erau prielnice dar angajamentele trebuie respectate. Și-au asumat toleranțele dar au greșit.

Aici intervine noțiunea de toleranță. Una din definițiile din dex spune așa: toleranță, toleranțe, s. f
- Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs.
- Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni.

De remarcat că definirea toleranței presupune în mod necesar un etalon iar abaterea de la etalon poate fi admisă până la un anumit nivel astfel încât piesa, produsul, unealta etc. funcționează în condițiile impuse și se poate asimila etalonului.

Prin urmare proiectantul și fabricantul nu-și pot permite toleranțe prea mari. O toleranță prea mare duce la pierderi iremediabile, în cazul Challenger doar după 73 sec.

În anul III, la materia DCE (dispozitive și circuite electronice) făceam calcule de circuite. La un moment dat, profesorul a tăiat din ecuație câțiva parametri pe care mai apoi nu i-a mai scris în calculele ulterioare. L-am oprit și l-am întrebat de ce lasă uitați atâția termeni. Mi-a spus că aici nu e matematică, aici calculăm circuite și pe principiul toleranței putem uita termeni care sunt cu cel puțin 3 ordine de mărime mai mici. Oricum la sfârșit când terminăm calculul circuitului vom alege componente electronice cu toleranța de +-5%. Dar putem alege cu +-1% am spus. La cât sunt de scumpe probabil că nu ne va cumpăra nimeni dispozitivul, a spus profesorul. Apoi a continuat: cu +-5% avem șanse la vânzări, iar cu +-25% nu va ști nimeni ce dispozitiv electronic am fabricat.

Poate ar fi bine ca specialiștii în sociologie să învețe de la ingineri. Nu se poate defini toleranța fără a avea în vedere un etalon și nu poți merge cu creșterea toleranței fără a distruge sistemul, mai devreme sau mai târziu.

Pe de altă parte este un non-sens definirea toleranței fără definirea etalonului. Dacă acceptăm un anumit fapt pe principiul toleranței atunci acel fapt nu poate fi normal ci doar tolerat iar dacă o anumită manifestare este normală atunci nu se poate încadra ca o manifestare tolerată. Cei dintre noi care din prea multă “bunătate” acceptăm manifestări ale așa-zisei toleranțe, de la oameni care nu au același etalon cu noi, vom sfârși prin metamorfozarea toleranței în normalitate iar normalitatea va redefini etalonul după care etalonul va redefini adevărul. Iar spirala aceasta nu se oprește. Circuitul societății va avea de suferit, poate după 70 ani va exploda, dar cu siguranță pericolul ascuns este acolo. M-aș bucura să greșesc dar legile își fac efectul, că vrem că nu vrem. Cam după 70 de ani a explodat și comunismul.