NU CĂUTA CASĂ PE PĂMÂNT
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 30/12/2018
    12345678910 0/10 X
(Luca 2:6-7) “Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.”


Copilul sfânt a apărut pe lume, în timp ce Iosif și Maria au fost în Betleem. Din cauza că soții nu au găsit loc în casa de poposire, ei și-au găsit loc vremelnic, într-o iesle, unde se păstra mâncarea pentru vite, și în această iesle, Maria a pus pruncul, după ce L-a înfășat în scutece.


Este uimitor, dar Iisus, face parte din spița de neam, care îl includea și pe împăratul David (Matei 1:6), s-a născut în sărăcie și într-un loc vremelnic. Fiul Lui David (Matei 1:1), slava casei Tatălui Său, nu avea nici măcar o moștenire în cetatea lui David, de care putea să se folosească, nu avea vreun prieten, care putea să-I ofere mamei sale un loc vremelnic, pentru a-L putea naște într-un pat.

Simbolic, Fiul împăratului, s-a născut într-un astfel de loc, unde nu s-a reținut mult timp. Prin aceasta a arătat, că a venit în această lume nu pentru mult timp, ca într-un loc, pe care îl va părăsi în curând, când își va împlini misiunea, pentru a ne învăța și pe noi să trăim astfel în această lume, înainte de a pleca în veșnicii, spre casa noastră veșnică.

Să ținem minte, ca “umbra sunt zilele noastre” (1 Cronici 29:15) și noi suntem “niște străini și călători pe pământ” (1 Petru 2:11), suntem nevoiți să trăim o vreme într-un loc vremelnic, care nu este casa noastră permanentă!

Cauți casa cerească? Privești această lume, ca una în care ești un (o) strain(ă)? Cum reflectă aceasta comportamentul tău? Se poate spune, că trăiești în conformitate cu cele spuse de apostolul Petru: “Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor…” (1 Petru 2:11-12)? Cu adevărat te depărtezi de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul, de dorințele puternice, care nu sunt în conformitate cu voia Domnului? Cu adevărat trăiești un mod de viață corect, printre necredincioși, și oare nu trăiești așa cum trăiesc cei din lumea aceasta? Oare te înfrânezi de la obiceiurile și lucrurile rele, pe care le practică majoritatea oamenilor?

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să nu căutăm casă pe pământ, și să trăim un mod de viață evlavios, înainte de a pleca în veșnicii!


Îți mulțumesc, Tată Ceresc, pentru Fiul Tău, pentru viața Lui, pe care a trăit-o cu smerenie, pentru exemplul Său de a nu căuta casă pe pământ! Îți mulțumesc, pentru că m-ai chemat prin Domnul Iisus Hristos “…la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi... ” (1 Petru 1:3-4)! Ajută-mă să trăiesc în conformitate cu această speranță cerească vie! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.


Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 586
Opțiuni