„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. (Plângerile lui Ieremia 3:24-25)
Notează: datoria noastră – ca Dumnezeu să devină partea noastră de moștenire, și să nădăjduim în El, în greutățile vieții. Și proorocul ne asigură, că Dumnezeu va fi bun cu cei, care procedează astfel.
De aceea, dacă necazurile durează mai mult, iar izbăvirea tot se amână, să nădăjduim fără cârtire, fără îndoială și cu răbdare în Dumnezeu, și să căutăm îndurarea Lui cea mare și minunată în rugăciune!
RUGĂCIUNE:
“Stăpânul meu, și Dumnezeul meu, Tu – partea mea de moștenire! Mă rog, ca toată ființa mea să se țină tare și neclintită de Tine.
Tu ești bun și ești în stare să faci nespus mai mult, decât sunt în stare să visez, să cer, sau chiar să gândesc.
De aceea, indiferent de toate circumstanțele, și de situațiile în care mi se pare că nu există scăpare, totuși nu-mi voi pierde speranța.
Tu poți să schimbi caracterul oricărui om, să vindeci orice boală, să restabilești orice relație de căsătorie, și să rezolvi orice problemă financiară.
Poți să hrănești cinci mii de oameni, doar folosind pentru aceasta prânzul unui băiat mic, ești în stare să mergi pe ape, și cunoști gândurile oamenilor.
Poți să transformi situația mea într-o minune, și să mă faci asemenea Fiului Tău Iisus Hristos.
Cât de groaznic nu ar fi în acest moment, știu, că peste un timp toate lucrurile se vor schimba spre bine, pentru cei care sunt chemați după planul Tău, și care Te iubesc din toată inima lor.
Dacă voi face ceea ce pot, nădăjduind în Tine, Tu vei face, ceea ce nu pot.
Vrăjmașul nu mă va învinge, deoarece nu-mi voi pierde speranța în Tine, și din tot sufletul Te voi căuta.
În numele Lui Iisus Hristos. Amin.”
Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opincă
“Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile Lui Ieremia 3:25-26)