In Tot si in Toate, Numele Tau Tata Ceresc, Dumnezeu Adevarat sa fie Slavit, Laudat si Binecuvantat in veci, Prin si In Numele Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Amin

Intr-o zi cand veneam de la servici, m-am asezat in pat un pic, ma simpteam ametita de la gazele din laborator si am adormit. Am visat ca se facea ca mergeam pe o potecuta ingusta, iar de o parte si de alta erau multe flori si o iarba mica si foarte verde. Priveam Cerul, era atat de frumos si de albastru, doar pe ici colo se mai zarea cate un norulet, dar era atat de departe de pamant, ca abia il observai. Si tot mergand asa si doar privind cerul si zarea cat cuprindea, m-am trezit in fata mea catre rasarit cu o Bisericuta. Nu era mare, ci simpla si frumoasa, nu avea nici un fel de pictura pe ea. Bucuria mea a fost fara margini si m-am hotarat sa intru si eu un pic, ca sa ma rog la Domnul meu. La intrare era o usa mare de tot, facuta dintr-un lemn masiv, o incapere nu prea mare, iar din incapere pornea Altarul. Inauntru erau trei batrani, cu parul alb ca neaua si cu barba tot alba, dar nu mare. Ei erau imbracati in niste haine albe lungi, preotesti. Am intrat inauntru, am spus bunaziua si apoi m-am asezat in genunchi de mi-am spus rugaciunea catre Tatal nostru si ma rugam atat Fiului cat si Tatalui, sa ma ocroteasca si sa-mi ierte toate pacatele si faradelegile mele. Am uitat sa spun, in partea dreapta, langa fereastra, se gasea o masa mare, facuta dintr-un lemn mai aparte, de culoare maronie, iar pe scaun in fata mesei statea un batran preot. In fata sa avea o Carte mare, chiar foarte mare, iar copertile erau imbracate in piele. Ceilalti preoti erau la altar si se rugau in genunchi. Preotul in fata careia se gasea Cartea cea mare, m-a intrebat: „De ce ai venit?”. I-am spus cu glasul tremurand: „Pentru Domnul meu, ca sa ma pot ruga in voie, pentru iertarea pacatelor mele.” Cand am dat sa plec, am mai ramas un pic, ca sa ma uit si sa admir acea Carte imensa. Atunci preotul m-a intrebat: „Stii ce Carte este aceasta?” Eu am zis: „Nu parinte!”, iar el mi-a zis: „Este Cartea Vietii, aici sunt trecuti toti cei alesi!”. In gandul meu am zis: „Nu este pentru mine, fiindca sunt prea pacatoasa!” si am dat sa plec, spunandu-i preotului bunaziua. Apoi preotul m-a intrebat: „Nu vrei sa stii daca esti trecuta in Cartea Vietii?”. I-am raspuns ca: „Da!”. Dansul m-a intrebat: „Cum te cheama?”. I-am zis numele meu B. Cornelica C-ta. Atunci a deschis Cartea la litera B si m-a cautat de la inceput pana la sfarsit, dar nu m-a gasit. Deodata parintele ma intreaba: „Spune-mi numele de botez cu care ai fost botezata, nu numele dupa sotul tau!”. Atunci i-am raspuns: „L. Cornelica C-ta” iar dansul a zis: „Iar acuma hai sa cautam la litera L!”. Si m-a cautat, eram scrisa la jumatatea unei file. Nu l-am intrebat ce reprezinta, i-am multumit parintelui si am plecat. M-am intors pe aceeasi potecuta pe care venisem, ma indepartasem mult de biserica si nu stiu de ce m-am uitat in urma mea. Biserica nu se mai vedea, iar in spatele meu erau trei preoti ortodocsi, imbracati in haine negre si erau foarte tineri. Ii auzeam cum discutau despre mine, dar nu intelegeam ce anume. L-a inceput mi-a fost teama, dar apoi parca o liniste Dumnezeiasca m-a calmat. L-am auzit dintr-o data pe unul dintre ei spunandu-le: „Hai s-o prindem!”. Doamne Dumnezeul meu cel Mare, cand am auzit acest lucru am luat-o la fuga. Eu fugeam si ei fugeau, dar nici o clipa nu mi-am pierdut nadejdea in Tatal meu Ceresc. Si tot fugind, am ajuns la un loc, unde am fost prinsa ca intr-un cerc. Pamantul parca s-a taiat rotund, iar eu ma tot cufundam in jos, ca intr-o prapastie. Intre timp au aparut si cei trei preoti si s-au asezat intinsi pe iarba, doar capetele le vedeam, caci vorbeau uitandu-se la mine. Eu mi-am spus rugaciunea catre Tatal meu Ceresc si L-am rugat mult de tot sa ma ajute. Ii auzeam cum radeau, un ras hidos si imi ziceau: „aici o sa-ti putrezeasca oasele!”. Am avut curajul ca sa-i infrunt, spunandule: „Voi nu sunteti fete bisericesti, doar va pretindeti a fi si am sa va spun patriarhului ce mi-ati facut!”. Ei se distrau pe seama mea si ma intrebau: „care patriarh?”, eu spunnandu-le ca: „La mai marele vostru!”. Doamne, cand imi amintesc cat de urat vorbeau si radeau, parca si acum ma apuca groaza. Speranta mea a fost Domnul meu Isus si Tatal meu Dumnezeu, credinta si taria mea erau atat de tari, fiindca nu-mi mai era frica de nimeni. Le-am zis: „Daca de mai marii lor nu le este frica, atunci de Bunul meu Dumnezeu le este si sa nu uite ca Mania Domnului este foarte Mare!”. Stateam in cercul meu de pamant si simpteam cum se ridica la suprafata. Apoi m-am uitat la ei si le-am mai zis: „Nu-mi este frica decat de Mania Domnului meu!”. Privind la ei, doi au zis ca renunta, fiindca nu sunt de-a lor si nu ma pot corupe, dar al treilea mi-a zis: „chiar daca nu trec de partea lor, cat voi traii pe pamant imi v-a face numai rau.” Ei erau foarte suparati pe mine ca: „ de ce m-am dus la biserica si de ce m-am uitat in Cartea Vietii, ca sa vad daca sunt trecuta?”. Atunci le-am zis: „In Numele Domnului Dumnezeului cel Atotputernic plecati, caci voi nu sunteti preoti cu adevarat, coi sunteti d. . ci!” Si astazi cand ma gandesc ca in decurs de 22 de ani de casnicie, au fost prea putine bucurii si numai suparari si necazuri. Dar am trecut cu ajutorul Bunului meu Mantuitor si al Tatalui meu Ceresc. In general, mai toate visele mele le realizam zburand in tot Universul, parca as fi fost o pasare micuta, iar Tatal era cu mine. Cand m-am trezit din visul „ Cartea Vietii!”, tremuram si eram transpirata toata. Acest vis l-am avut in anul 1985/86. Amin, Aleluia