Natura umană este incompletă în singurătate. Ea devine completă şi perfectă în comunitate. Completă pentru că nici un om nu poate atinge optim complexitatea umană şi perfectă pentru că, indată ce s-a optimizat această complexitate prin aportul fiecăruia din noi, nu poţi să-i mai adaugi nimic. Important de menționat e că mă refer la acea comunitate care se bazează pe principii Biblice, îndeosebi pe dragoste. Împreună am ajuns până astăzi, împreună ne putem salva sufletele şi tot împreună ni le putem pierde.
Una dintre cele mai mari amenințări pentru şi într- o comunitate e mândria. Unui om mândru nu poţi să-i mai adaugi nimic; el îşi este autosuficient (de orb, aş mai adăuga eu). El va critica, dar nu va accepta critica asupra-şi, nu va primi mustrarea sau alte sugestii, nu este obiectiv, realitatea lui este uşor disfuncţională, va tânji după admirație- poate după conducere; dar dacă acestea din urmă nu-i vor reuşi, se va retrage.
Dacă va reuşi să convingă grupul a-l accepta ca lider, atunci va conduce cu elemente de tiranie, până grupul se va destrăma. Va tinde spre a face tot timpul ceva diferit de alţi lideri, ba chiar va tinde spre direcții diferite de ceilalți lideri, cu care este în competiție. Într- un final va dori supremația absolută. Desigur, în condițiile în care un astfel de om îşi găseşte adepți puternici (care, apropo vor fi mânați de acelaşi duh; iar duhurile nu vin singure ci aduc alte şapte cu ele) va rezulta anarhia. ( Deci vorbim deja despre mase).
Într- o adunare Biblică un astfel de om nu ar trebui să existe. Spun "nu ar trebui", deşi mi-aş dori să spun "Nu" şi să închiei aici aceste rânduri. Din păcate sunt mulți... şi îi vedem prin "față", luptâdu-se şi tânjind locurile de cinste, nişte lupi îmbrăcați în haine de oi, cărora nu le pasă de soarta celorlalți dacă nu îl ajută să îşi îndeplinească scopurile. Unii nu au înțeles că această cale (vorbesc de calea lui Cristos) înseamnă jertfă, cruce, renunțare la sine şi dragoste, smerenie, supunere. Alții, dimpotrivă, au înțeles, dar şi-au găsit terenul perfect pentru a face prăpăd: oile se supun tăcut călăului. Ceea ce este foarte important de menționat cu privire la acest tip de grupuri este neconcordanța țel-lider. În acest caz țelul grupului este, , mântuirea" care nu se obține prin nici una din "virtuțiile" unui conducător mândru- enumerate mai sus-.
Ce e de făcut? Unul nu poate face nimic... mai mulți trebuie:
1. Să reia cu inimă sinceră cercetarea Cuvântului- acolo stă scris despre astfel de oameni si despre astfel de situații;
2. Să practice Cuvântul, iubindu-L pe Dumnezeu şi pe "aproape". Într-un grup unde se trăieşte cu sinceritate Cuvântul, lupii nu pot rezista mult, se vor retrage ( ex. : lupul nu va sta într- un grup unde toți îşi dau averile la săraci, pentru că el nu va putea oferi aşa ceva, lupul nu va putea răbda nedreptatea, dacă toţi o îndură va pleca, nu se va smeri, nu va lua vina altuia asupra lui, nu va putea să se jertfeasca, să- l pună pe celălalt mai presus de sine).
Concluzia rog a o gândi fiecare.