Despre Adevărata Lumină

"La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină." (Geneza 1,1:3)
Cât de clar îl vedem aici pe Marele Arhitect, așezându-se în fața planșetei, pe care trasează cerurile și pământul!
Aș vrea să fim atenți și să prindem esența din chiar primul verset al cărții tehnice sau manualul de instrucțiuni al locului în care trăim, Biblia, primit de om de la Cel ce l-a creat!
După ce toate au fost gata, Dumnezeu a acționat butonul de pornire, a legat creația la sursa de energie care s-o pornească, s-o pună în mișcare și s-o întrețină. Asta a făcut lumina!
Așa a pornit primul și singurul perpetuum mobile!
Cel autentic, capabil să producă minunea după care tânjesc mulțime de oameni învățați: să se întrețină pe sine, capabil să producă energia de care are nevoie pentru a funcționa de unul singur!
Așadar, lumina întreține viața!
Legile după care funcționează lumea noastră urmează o ciclicitate pe care, observând-o în oricare moment, e o celebrare continuă a creației.
Funcționăm sau ființăm între întuneric și lumină.
Întuneric - materie înghețată ori repaos, apoi lumina - viață și mișcare.
"Adusă din nimic la existență, lumea are ca lege universală mișcarea, fără schimbare fiind numai Dumnezeu", zicea Grigore de Nyssa, în “Marele cuvânt catehetic”.
Dumnezeu a creat pe om ca ființă diurnă, pe care l-a așezat să stea în lumină. Dar sub influiența celui rău, omul, după cădere, caută să se ascundă și se amagește că întunericul e un loc sigur.
Încet-încet, realizând greșeala, omul tinde să se reapropie de Dumnezeu și încearcă să se ferească de întuneric.
Ce face acum diavolul? Se reinventează! Crează o falsă lumină, cu care maschează de fapt întunericul. Totul este o mare iluzie, o mare inșelatorie, o încercare de schimbare a percepției, de prezentare a realității într-un mod denaturat, deformat. Nu încercați vreo scuză de genul “nu am știut că ar putea fi capabil de așa ceva!” Uite ce le scria odinioară Pavel celor din Corint - "Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină." (2 Corinteni 11:14)
Cel rău vine cu un înlocuitor, cu un surogat, o alternativă la lumina cea adevărată izvorată din Dumnezeu, oferindu-ne lumina artificială.
Iar omul îndepartat de Creatorul său este incapabil să le deosebească, picând cu ușurință în capcană, convins că e pe direcția bună.
Și tactica asta e prezentă în viețile noastre mai mult decât ne-am putea închipui. Îmi vine în minte acum cel mai la îndemână exemplu. V-ați imaginat că într-un mod cu totul întâmplător, mall-urile nu au ferestre? Nu e deloc așa. E doar încercarea comercianților de a aduce clienții într-o altă realitate, în care foarte ușor sunt stimulați să cheltuie cât mai mult, fără nicio reținere, stare care-i face chiar să se simtă importanți și satisfăcuți.
Omul ajunge astfel la un paradox: să fie orbit de lumină!
Deși orbirea este definită ca fiind incapacitatea de a percepe lumina!
Ceea ce se întâmplă de fapt este sa nu vedem întunericul, camuflat de o altfel de lumină, cât mai intensă.
Mai există o situație când omul, conștient de starea sa, apelează la excesul de lumini exterioare, ca o compensare pentru întunericul interior sau pentru a-și îmbunătăți imaginea, în incercarea de a nu lăsa să se vadă adevărata față, a omului decăzut. Să avem în vedere că nu toată lumea care vorbește despre rai este destinată să ajungă acolo, după cum bine avertiza cineva.
Ceea ce ne ajută să discernem lucrurile este Scriptura. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de ceea ce izbește ochiul, de superficial, de ambalaj. Trebuie să trecem totul prin filtrul Scripturii.
Dovada, indiciul sau mărturia că suntem trecători este umbra. De nenumarate ori găsim în Scriptură asocierea dintre moarte și umbră.
Umbra ne poate doar sugera sau contura ceva. Lumina pune în valoare orice lucru sau ființă. Umbra ascunde, lumina arată.
Umbra nu este permanentă, umbra trece.
Umbra este cea care ar trebui să ne aducă aminte de fiecare dată că suntem doar în trecere pe acest pământ. Pământul este într-o oarecare măsură o prefigurare a Cerului. Dumnezeu a creat soarele ca o sursă trecatoare de caldură și lumină, pentru a întreține lumea aceasta. Umbra demonstrează limitarea sursei, ce nu poate cuprinde totul. În Cer vom fi inconjurați din toate părțile de Lumina ce iese din Dumnezeu, astfel că totul va fi luminat iar acolo nu va mai exista noapte. Pentru că ce este noaptea, dacă nu umbră?
"Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor." – Apocalipsa 22:5
Tot în Apocalipsa ne mai descoperă Dumnezeu următorul lucru cu privire la locul în care putem să ne petrecem veșnicia alături de El: "Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul." – Apocalipsa 21:23
La făclia aceasta a Mielului ar trebui să privim, nu la alte surse de lumină!
Mai ales acum în prag de lună decembrie, în care vom fi asaltați din toate părțile de lumini de tot felul.
Să rămânem cu ochii la Sursa autentică și să veghem să nu fim înșelați de falsele lumini!