Inflexiunea funcției

Oare ce s-ar întâmpla dacă omul căzut în păcat ar duce o existență fără sfârșit pe acest pământ?
Citind paginile Vechiului Testament constatăm că după căderea în păcat s-a instaurat în specia umană o degenerare ce și-a arătat efectele în secole și milenii. Graficul vieții omului și umanității cobora cu repeziciune, cobora spre moarte. Din când în când Dumnezeu trimite oamenilor profeți și profeții realizând astfel puncte de inflexiune în viața oamenilor. Pentru o vreme pare că lucrurile se ridică, se construiesc și merg spre plus. Dar din nou intervine o forță misterioasă, o forță ce reîntoarce graficul vieții omului și îl coboară spre abis. Este vorba despre păcat și puterea păcatului. După cum se întâmplă în multe fenomene fizice, puterea păcatului are nevoie de un mediu de propagare. Acest mediu este reprezentat de natura omului, mort față de Dumnezeu și supus legii păcatului. Natura umană și legea păcatului sunt conectate și duc spre moartea omului.

La împlinirea vremii, Dumnezeu aduce pe pământ prin Iisus Hristos o inflexiune în existența noastră ce face graficul vieții să aibă un gradient orientat spre viață, orientat în sus. Cei doi factori, legea păcatului și natura umană, sunt dați morții, sunt îndepărtați. Prin Iisus Hristos viața credinciosului nu mai este sub apăsarea Legii păcatului ci stă sub Legea Duhului vieții. În al doilea rând, credinciosul în Hristos are parte de o schimbare în structura naturii lui. Este vorba de nașterea din nou sau de viața cea nouă ce este dăruită credinciosului. Un verset preferat de mine este cel din Romani 8.11 traducerea Nițulescu: Dacă dar duhul celui care sculă pe Iisus dintre morţi locueşte în voi, cel care-l sculă pe Hristos Iisus dintre morţi, vă face vii, prin duhul care locueşte în voi, şi corpurile voastre muritoare. (Romani 8:11), verset ce arată modul în care omul are parte de această schimbare. Gândul acesta este reformulat de Sfântul ap. Pavel în epistola. către Galateni: Iar că prin lege nimenea nu este îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu învederat este, fiindcă „dreptul din credinţă va fi viu”; (Galateni 3:11).

Când existența este orientată în sus se întâmplă un fenomen în oglindă. Înainte existența era orientată în jos sub puterea morții, cu inflexiuni ce aduceau creșteri parțiale. Existența creștinului este orientată în sus, sub puterea vieții întru Hristos dar cu inflexiuni orientate în jos, adică având momente în care creștinul păcătuiește. Sfântul apostol Ioan ne pomenește de această situație. Spune Ioan: Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. (1 Ioan 3:6). Aici avem explicat sensul general al funcției existenței unui creștin. Avem o funcție crescătoare. Dar și această funcție are inflexiunile ei, momentele când are loc o coborâre. Tot Ioan ne atenționează: Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. (1 Ioan 1:8)
Avertizarea lui Ioan ne oferă și calea reîntoarcerii, a revenirii pe curba ascendentă: Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (1 Ioan 1:8-9)

Minciuna diavolului sădită în multe inimi este să aducă descurajare. Arma folosită de diavol este sucirea Cuvântului. Un text din Evrei este luat și pus în mintea celui ce a păcătuit: Fiindcă aceia care s’au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s’au făcut Duhului Sfânt şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului ce va să vină şi au căzut, cu neputinţă este ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăinţă, fiindcă ei pe seama lor înşişi Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. (Evrei 6:4-6)
Aha! , vine gândul. Ai căzut! Este cu neputință să te înnoiești încă o data.
Trebuie să înțelegem că textul din Evrei menționat aici face referire la cei căzuți din credință nu la cei căzuți în păcat. Ce este un om căzut din credință este greu de spus. Am întâlnit oameni dezamăgiți, alunecați, căzuți în păcat, îndepărtați dar, după cum spune Domnul, trestia frântă și fitilul ce fumegă sunt încă așteptați să se reîntoarcă, să urce: Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata. (Matei 12:20)
Tâlharul de pe cruce este un caz excepțional de mântuire. Și-a trăit viața în nelegiuire, a coborât și iar a coborât. Acolo pe cruce ia o decizie care îi va schimba destinul. Graficul vieții lui devine altul. Are loc o inflexiune a vieții sub puterea Domnului Hristos. Privit din afară putem spune că acest om este foarte jos și nu merită nimic. Ceea ce este foarte important de știut este că din perspectiva lui Dumnezeu contează mai mult drumul pe care ești decât faptele cu care te contabilizezi.
Acel om nu putea contabiliza nimic dar veșnicia l-a găsit pe drumul vieții, drumul lui Hristos.
Ce s-ar întâmpla dacă omul ar duce pe acest pământ o viață fără sfârșit? Neîntorși spre Dumnezeu, liniștiți de nemurirea pământească, oamenii ar merge din rău în mai rău. Lumea s-ar umple cu demoni ce purtau cândva chip de om.