Antiteză

Motto: ”Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona (Matei 6:24-34)... .
Nu există libertate absolută cu adevărat.
Omul născut în lumea materială este robul dependențelor sale.
Liber este cel care nu mai are nevoie de nimic.
Câtă vreme este supus instinctelor primare, omul nu poate fi liber.
Omul trăitor în lume poate fi liber numai dacă se supune exclusiv conștiinței sale.
Omul aflat în umbra conștiinței nu mai poartă lanțurile falselor nevoi stimulate de către cei care ”administrează” lumea, omenirea în general.
Comerțul lumii și implicit profitul, se bazează pe inocularea în indivizi a unor false nevoi. Stimularea instinctelor, a poftelor, a dorinței de a poseda.
Într-o lume secularizată, individul este mișcat de către trei motivații cărora i se supune necondiționat: putere, avere, plăcere. Toate aceste trei motivații sunt stimulate și justificate prin manipulare generală, prin educația secularizată în grădinițe, școli și alte instituții de ”dresaj”, menite a pregăti individul să fie controlabil prin stimuli și condiționări de tip pavlovian.
Cei care se manifestă dirijați exclusiv de conștiință, sunt cu adevărat liberi, atât cât se poate în lumea materială.
Numai că cei care ”administrează” lumea nu vor o omenire formată din indivizi al căror unic stăpân este conștiința lor, de aceea indivizii sunt ”preluați” aproape imediat după naștere și ”dresați” să se supună poftelor, instinctelor, în competiție și nu în armonie cu semenii lor. Astfel se formează o lume concurențială, dezechilibrată, în care fiecare este în competiție, în luptă cu ceilalți. Adevărata evoluție înseamnă nu progres tehnologic, ci eliberarea individului de sub sclavia instinctelor și supunerea întregii sale manifestări doar conștiinței. Într-o lume a conștiinței, omul trăiește în armonie atât cu natura sa interioară, cu cea exterioară cât și implicit, cu semenii săi. Într-o lume a conștiinței nu mai sunt inechitate, nedreptate, violență, minciună, pentru că motorul care le punea în mișcare-instinctul- este redus la satisfacerea nevoilor de bază, lasândui-se doar rolul de ”unealtă” prin care omul se adaptează lumii materiale în care s-a născut.
Omul supus instinctelor a făcut din lume o junglă sălbatică în care existența este condiționată de instinct.
Stăpânul absolut al acestei lumi este instinctul. Câtă vreme individul se manifestă rațional sub stăpânirea instinctului, nu există evoluție. Trezirea conștiinței în om este primul pas către evoluție. Iar cel care se manifestă exclusiv prin conștiința sa este cu adevărat evoluat.”Legile” conștiinței nu sunt altele decât ”Cele zece porunci” pe care le știm din Biblie.
Iisus a fost conștiința divină coborâtă în lume, între oameni.”Eu sunt cel ce sunt” spune Omul conștiință, conștient de el însuși. Restul omenirii, incapabilă a se elibera din sclavia instinctelor, neevoulată, a stins scânteia divină ce venise să trezească în fiecare conștiința, punând-o pe cruce. Conștiința fiecăruia nu este altceva decât un strop din conștiința absolută, Dumnezeu... .
Instincul se împotrivește,
Conștiința rabdă.

Instinctul se răzbună,
Conștiința iartă.

Instinctul penetrează,
Conștiința îmbrățișează.

Instinctul ia,
Conștiința primește.

Instinctul pedepsește,
Conștiința dojenește.

Instinctul invidiază,
Conștiința se bucură.

Instinctul se simte nedreptățit,
Conștiința știe că așa trebuie.

Instinctul se simte jignit,
Conștiința nu ia în seamă.

Instinctul dă,
Conștiința dăruiește.

Instinctul poftește,
Conștiința nu are nevoie.

Instinctul știe,
Conștiința cunoaște.

Instinctul închide,
Conștiința deschide.

Instinctul pare,
Conștiința este.

Instinctul adoarme,
Conștiința trezește.

Instinctul vede,
Conștiința nu ia în seamă.

Insinctul face sex,
Conștiința face dragoste.

Instinctul acuză,
Conștiința scuză.

Nicio lege mundană nu poate opri violența, așa cum o fac ”legile” conștiinței.
Personal, nu aș privi Decalogul ca pe niște porunci, ci mai degrabă ca pe niște principii ale existenței omului în lumea materială. Pentru că în lumea imaterială, conștiința este cea care ”mustră” și pedepsește ”aprinzând cărbuni” pe creștetul fiecăruia. Pentru că
”Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona” (Matei 6:24-34)