Ne-am făurit vise solide și temeinice, le-am încredințat în seama unor „vizitii ai nopții” să ni le care la inimă și ne-am culcat cu capul pe nori și cu picioarele în sus dar vizitii nopții și-au lovit căruțele cu vise de armăsarii lipsei de inspirație și imaginație și astfel se face că revenid cu picioarele pe pământ ne trezim „cu capul în nori” și Zorii ne prind fără vise, clipele fără viziuni, zilele fără lumină, nopțile fără speranță și moartea fără viață căci ne-au rămas toate în sala de așteptare a căruțelor cu vise distruse de armăsarii lipsei de inspirație din drumul vizitiilor nopții.