„Un susur blând” ne „răstoarnă izvodirile minții” ce ne tulbură paradoxal elanul cunoștinței firești care păcătuiește de la sine proclamând răstignire, moarte și înviere în duh și adevăr potrivit Adevărului care prin Sine Însuși este Cel ce Este din veșnicie în afara veșniciei pe care o întinde ca pe un așternut al picioarelor Lui la care ne face loc de odihnă sufletească ori de câte ori ne proșternem pe genunchi, să „nu cădem de oboseală”.