Timpul, de fapt, a fost creat. Creat de Dumnezeu. Timpul nu a existat dintotdeauna şi nici nu este veşnic. El are un început şi un sfârşit, aşa cum au toate lucrurile create. Doar veşnicia nu are nici început, nici sfârşit. Noi, pãmântenii, nu ne putem imagina cum ar fi, dacã timpul s-ar opri. Expresia biblicã "a fost o searã, apoi a fost o dimineaţã", din cartea Genesa, marcheazã pornirea timpului. Dar, când a fost creat timpul, veşnicia nu s-a oprit. Ele existã în paralel. Timpul fusese alocat universului creat, la modul general şi Pãmântului, la modul particular. De asemenea, expresiile biblice din cartea Apocalipsa: "acolo nu va mai fi noapte" sau "lucrurile dintâi au trecut" sau "moartea nu va mai fi", se referã strict la timp şi la oprirea lui, la un moment dat.

   Omul, fãcut din timp şi veşnicie, este una din minunile lui Dumnezeu. El, parte spirit şi parte materie, a fost încadrat în timp, pentru un timp, pe care, numai Cel care l-a creat, îl cunoaşte. La moartea lui fizicã, omul pãrãseşte timpul, depinzând, în totalitate, de veşnicie. Expresia "nu am timp", nu se potriveşte pãmânteanului care încã îşi trãieşte viaţa sa biologicã, pe pãmânt. Timp nu mai are decât atunci când este chemat sã intre în veşnicie şi sã facã parte din ea! 24 de ore pe zi are şi preşedintele ţãrii şi tot 24 de ore pe zi are şi muncitorul cu ziua. Dacã i se pare omului cã nu are timp, atunci, fie nu ştie sã îl foloseascã, fie şi-a luat mult mai multe sarcini, decât i-a fost rânduit sã poatã lua: şi aceasta se cheamã LĂCOMIE!

   Dumnezeu este veşnic. El nu a fost creat. El nu a depins, nu depinde şi nu va depinde vreodatã, de timp. Una dintre frumuseţile puterii lui Dumnezeu este cã El, Dumnezeul necreat, care nu poate depinde de timp, S-a încadrat pe Sine în timpul creat de El Însuşi, prin procesul întrupãrii, pe care tot El l-a inventat. El este veşnic dar nu depinde de veşnicie! El existã prin Sine Însuşi!"EU SUNT CEL CE SUNT!", a spus Dumnezeu.