Azi la fel ca în vechime umanitatea se afundă într-o ignoranță ce-i roade sufletul. Ar trebui să ne punem aceeași întrebare ca și David: Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine? (Ps. 90:11)
Când semnele ar trebui să ne vorbească noi suntem ca cei din vremea lui Ezechiel, avem ochi să vedem și nu vedem, avem urechi de auzit și nu auzim. Ne pierdem în gânduri înșelătoare mânate de același  înșelător al primilor oameni, cum că suntem într-o cupolă de foc cauzată de noi înșine prin încălzirea globală (partial adevărat) și nu suntem capabili să vedem că toate acestea sunt un semnal de alarmă din partea lui Dumnezeu care vrea să ne demonstreze încă o dată că stau gata să se împlinească cuvintele Lui: pământul, cu tot ce este pe el, va arde (2 Petru 3:10)
Dar cum să își deschidă umanitatea ochii? Răspunsul îl avem tot de la David pentru că el spre deosebire de noi recunoștea când era orb: Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă! (Ps. 90:12)
Inima înțeleaptă știe să citească semnele primite, pe când o inimă nebună nu ar lua seama nici dacă ar scrie pe nori să se căiască.
Parcă strigătul nostru este tot mai surd: Întoarce-te, Doamne! Până când zăbovești? Ai milă de robii Tăi! (Ps. 90:13) sau poate unii nici nu mai strigă uitând că la fel cum Ezechiel trebuia să fie un semn pentru casa lui Israel (Ezechiel 12:6) la fel și noi trebuie să fim un semn pentru neamul nostru.