Aud în adunările evanghelice această urare, sau mai bine spus proclamare: "Domnul să ne asculte rugăciunile!". Este un lucru foarte bun. Și ca și creștini nu trebuie să blestemăm sau din gura noastră să iasă "glume proaste" sau "vorbe nechibzuite", ci trebuie să spunem cuvinte înțelepte, cuvinte din Duh. Această proclamare este un adevăr parțial. În Luca 10 Domnul Isus vorbește despre un om care a fost bătut și abandonat într-o stare gravă. Levitul și preotul au trecut "pe alături" dar Samariteanul s-a oprit. Întreb eu: "La ce ne-ajută un dumnezeu care doar ascultă rugăciunile?". Practic așa trăim mulți dintre noi, cu un dumnezeu care doar ne ascultă rugăciunile. Este Dumnezeu slab sau noi suntem slabi? Este Dumnezeu incapabil sau noi tremurăm în fața duhurilor necurăției?"Ne împiedică Dumnezeu rugăciunile sau noi ne împiedicăm din lipsă de interes și lipsă de râvnă sfântă?
Adevărul întreg este că Dumnezeu ascultă dar și se implică!
Ce este de făcut atunci? Schimbăm proclamarea: "Domnul să ne asculte rugăciunile și să se rezolve orice cauză!" Acest lucru este doar ceva de suprafață prin care nu-l impresionăm pe Dumnezeu. Este ca atunci când îi spunem unei surori bolnave "Domnul să vă vindece", dar noi nu-i oferim ajutor. Este ca atunci când Domnul spunea că "milă doresc și nu jertfe", dar mai departe continua "Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceţi, și pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute." Înseamnă deci, că adevărul acesta este ceva mult mai profund. Înseamnă deci, că adevărul trebuie trăit, când ne gândim la acest adevăr să ne miște inima, să fie ceva profund în spatele unei proclamații, în spatele adevărului. De exemplu ne gândim la răpire dar inima noastră e moale și uscată, când ea ar trebui să sară din piept de bucuria revenirii Lui.
Prin ce-L facem pe Domnul să miște lucrurile? Prin cel facem pe Domnul să ne trimită ajutorul? Prin ce facem ca adevărul să nu fie doar unul parțial? Oare nu rugăciunea e cheia? În Fapte 4 scrie că apostolii s-au rugat și s-a cutremurat locul. Mai departe Petru era în temniță, dar Biserica nu înceta să se roage. Și a venit izbăvirea: Petru a ieșit miraculos din temniță.
"Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!"--Isaia 30:18. Dumnezeu e gata să lucreze!
Rugăciunea e măreață căci prin ea Îl înduplecăm pe Dumnezeu să lucreze!