Uneori stau și ma gândesc de câte ori I-am mulțumit Lui Dumnezeu pentru tot ce îmi dăruieste zi de zi? De câte ori am aplecat eu ghenunchi la pământ sa mulțumesc Domnului pentru încercări? Și ajung la un rezultat trist: de prea putine ori! Suntem prea ocupați să mulțumim Domnului, în loc să închidem ușa odăiței noastre și sa vorbim cu El, ne pierdem timpul pe telefoane, cu treaba prin casa, cu alte lucruri! Cât timp din zi dedicăm Lui Hristos? Iar Dumnezeul dragostei, al milei și al îndurari nu ne uita niciodată, El e mereu cu noi, El nu ne părăsește niciodată! Glorie Lui!
Eu nu sunt creștinul perfect, și nici măcar pe aproape nu sunt, recunosc! Însă zi de zi ma lupt sa fiu după voia Lui Dumnezeu, sa fac pe placul Lui!
Diavolul încearcă sa ne despartă de Hristos, vrea sa ne pierdem sufletele in lumea aceasta, ne amăgește mereu cu poftele lumi acesteia care sunt trecătoare! Mulți dintre noi cad … dar puterea Tatălui este mai mare decât orice, pentru El ne iubește și vrea sa fim salvați prin jertfa de la Calvar, prin Isus Hristos Domnul!
Îl mulțumesc mereu pentru că acolo unde greșesc El ma mustra, pentru ca m-a învățat sa deosebesc binele de rău! Este atât de minunat când cauți prezenta Lui Isus, simți o pace profunda și liniște sufleteasca! “EȘTI UN DUMNEZEU UNIC, SFÂNT, PUTERNIC, MINUNAT ȘI MĂREȚ! A TA SA FIE SLAVA, PUTEREA ȘI GLORIA IN VECI DE VECI AMIN”